Longeviva serie a FIA World Rally Association lansata la apa de Evolution Studios in 2001 a devenit cunoscuta inca de la inceput prin accesibilitatea sa fara pretentii de simulare. Pana acum, singura pretentie de realism s-a limitat la partea vizuala si la detaliile pe care acel “official” din titlu le permite. Cu ultimul joc insa producatorii au considerat ca a sosit brusc vremea sa duca seria mai departe, inspre simulare, dar nu s-au indurat sa se indeparteze de radacinile arcade. A spune ca acestia au mai pus piciorul intr-o luntre descrie perfect situatia. Rezultatul nu este nici arcade nici simulare, ci un “simulator arcade”, daca poate exista asa ceva.
Gameplay
Ca orice joc “de curse” care se respecta, WRC4 ofera o varietate de moduri de joc, de la familiarele Quick Race si Time Trial, pana la moduri precum Championship, Pro Driver Challenge si Super Special Challenge. Ai de asemenea acces la Test Tracks, o sectiune de antrenament in care te poti familiariza cu masinile si iti poti testa calitatile de pilot “arcade”. In testul dedicat sariturilor, spre exemplu, trebuie sa parcurgi o portiune de teren denivelat intr-un anumit timp, iar daca nu reusesti e evident ca trebuie sa iti controlezi mai bine masina in timpul sariturilor. Modul Championship, dupa cum numele o sugereaza, iti da posibilitatea sa participi la un intreg campionat mondial de raliu, in pielea unui pilot relevant din realitate. Ai de ales intre patru clase de competitii, practic patru campionate, care difera intre ele prin nivelul de dificultate si, in cazul a doua dintre ele, prin “rasele” de bolizi. Acestea sunt: WRC Professional, WRC expert, Super 1600, cu o clasa mai mica de masini, si WRC Extreme, cu masini ultra performante. Au fost incluse toate cele 16 stagii din campionatul autentic, incepand cu deschiderea de sezon de la Monaco si incheindu-se cu cea din Australia. Toate aceste evenimente au cate sase curse fiecare, asa ca ai de petrecut ceva vreme in spatele volanului, singurul neajuns fiind nivelul de dificultate destul ridicat inca din primele faze ale jocului si pe care nu ai posibilitatea sa il adaptezi abilitatilor tale, ceea ce s-ar putea sa iti cam taie din elan.Pro Driver Challenge este echivalentul acelui Career Mode din Colin McRae Rally 2005 cu care de altfel are multe in comun, si iti da posibilitatea sa rescrii intreaga cariera a unui pilot de raliu profesionist, in ascensiunea sa de la primul contact cu circuitul competitional pana in fruntea clasamentului mondial. In acest mod de joc te confrunti cu toate laturile acestui tip de raliu, incluzand necesitatea de a-ti optimiza performantele masinii si de a o repara, desi acestea sunt mult simplificate fata de cele ale competitorului. Reparatiile se pot efectua la sfarsitul fiecarei etape prin selectarea partilor avariate, cu o perioda de timp alocata fiecareia, dar exista si optiunea de auto-repair pentru cei care nu vor sa-si bata capul cu asemenea detalii. Spre deosebire de Colin McRae Rally, in WRC4 nu poti testa performantele masinii dupa reparatii, asa ca se poate intampla sa incepi urmatoarea cursa cu o componenta importanta in stare nu tocmai functionala, ceea ce este destul de neplacut. Macar sistemul de avarie a masinii, desi a suferit ceva modificari, este in continuare mult mai bland decat acela din Colin McRae Rally, ceea ce amortizeaza din dezavantajele amintite mai sus.Super Special Challenge este o noutate pentru serie si consta intr-un numar de curse inpotriva unui singur oponent controlat de calculator, ce se desfasoara pe un tip de trasee duble, fiecare concurent aflandu-se pe propria pista care nu se intersecteaza cu cealalta. In ansamblu, din punct de vedere al modurilor de joc, oferta mi s-a parut atragatoare.In ceea ce priveste controlul masinilor, WRC4 mentine cu succes un echilibru delicat intre arcade si simulare, in special la capitolul suspensii si manevrabilitate. Nivelul de complexitate este destul de ridicat, fara a face jocul mult prea dificil pentru incepatori insa. Dificultatea vine dinspre level design/trasee, nu de la masini si mecanica lor. Suprafetele si conditiile atmosferice influenteaza puternic performantele acestora si te solicita neincetat, iar anumite trasee, in special cel din raliul Ciprului, sunt adevarate distrugatoare de masini. Si ca tot am adus vorba de trasee, acestea sunt cele mai reusite pe care le-am vazut intr-un joc de acest fel. Este uimitor cat de bine reusesc sa captureze atmosfera celor reale.Fiind jocul oficial al campionatului de raliu, WRC4 contine toate echipele reale si toti soferii acestora. Insa doar un numar mic de masini sunt disponibile de la inceput, dintre care: Subaru WRX, Citroen Xsara, Ford Focus sau Mitsubishi Lancer, pe cand restul trebuiesc deblocate folosind punctele pe care le obtii castigand curse. Poti de asemenea debloca noi etape in acest fel, precum si “evolutii” care imbunatatesc performantele masinilor in felurite moduri.
Un aspect negativ, pentru jucatorii mai pretentiosi cel putin, este faptul ca atunci cand parasesti drumul masina este readusa automat inapoi in cel mai pur mod arcade. Situatii ca aceea de a-ti lua zborul de pe o stanca nu numai ca nu inseamna sfarsitul cursei, dar nici nu te afecteaza in vreun fel, pentru ca masina este readusa inapoi pe traseu inainte de impactul cu solul. O alta problema ar fi co-pilotul care pare sa aiba tendinte sinucigase, pentru ca adeseori te anunta prea tarziu ca urmeaza o curba periculoasa pentru a mai putea face ceva in privinta ei, si am aflat acest mic amanunt in timp ce taiam un ac de par prin fundul vaii.
Video and Audio
Din punct de vedere grafic, WRC4 este unul dintre cele mai aratoase jocuri de raliu, din ce am vazut pana acum. Decorurile prin care concurezi sunt foarte detaliate si excelent texturate, distanta pana la care poti vedea in departare este impresionanta, privelistile pe care jocul le ofera lasandu-te adesea fara grai. Din nefericire, efectele atmosferice nu se ridica la acelasi nivel de detaliu, dar praful pe care masinile il starnesc e foarte reusit. Inca un aspect neplacut sunt multimile de gura-casca care, chiar daca sunt un pic mai vioaie decat inainte, tot par ca si cum ar fi fost intepenite intre doua dimensiuni.Modele reale ale masinilor sunt perfect reproduse si extrem de detaliate, dar la fel ca in multe alte jocuri acestea sunt mult prea lucitoare. Din fericire masinile sunt mai tot timpul murdare pe parcursul curselor asa ca, in final, tot raul spre bine (amestecul de luciu prafuit pica la fix). Efectul coliziunilor este de asemenea foarte reusit. Poti pierde de la ferestre si faruri pana la spoiler, bara de protectie sau capota, si trebuie sa recunosc ca am resimtit o placere deosebita in a le vedea zburand.Senzatia de viteza este superba, in special in modul de vedere din interiorul masinii, care este cel mai reusit pe care l-am vazut si in care atentia producatorilor la detalii devine evidenta (faptul ca picaturile de apa se scurg natural in sus pe parbriz in timp ce gonesti prin ploaie, sau ca praful si zapada se acumuleaza pe portiunile de geam din afara razei de actiune a stergatoarelor).Efectele sonore in WRC4 sunt pe masura celor vizuale. Sunetul motorului si cel provocat cand schimbi vitezele sunt clar audibile si foarte autentice, asa cum sunt si alte mici detalii precum sunetul pietrisului ce se loveste de partea inferioara a masinii, sau sunetul picaturilor de ploaie si cel al stergatoarelor de parbriz ce se aud din interiorul masinii pe timp de ploaie, toate contribuind imens la atmosfera de ansamblu a jocului. Muzica de fundal lipseste, insa cu asemenea efecte sonore ar fi fost ceva inutil.
Multiplayer
Una dintre cele mai importante adaugiri este modul de joc online, care suporta pana la 16 jucatori ce pot concura pe oricare din traseele din modul single-player. Oponentii apar sub forma unor “masini fantoma” cu care nu poti interactiona, abordare care am gasit-o excelenta pentru un asemenea joc. De asemenea, ai posibilitatea sa download-ezi “masina fantoma” cu timpul cel mai bun daca vrei sa-ti imbunatatesti skill-urile, si ai posibilitatea sa trimiti proprii timpi daca vrei sa iti vezi numele printre cei mai buni 100 din lume. Exista si o optiune de multiplayer offline, in care pana la 4 jucatori pot concura pe rand pentru cei mai buni timpi.
Conclusion
Daca esti in cautarea unui joc de raliu cat mai fidel realitatii, eu zic sa cauti in continuare. Daca vrei un joc arcade care sa nu te solicite prea mult, ai multe alte optiuni la dispozitie. WRC4 se afla undeva intre aceste doua categorii de jocuri, dar inclinat mai mult inspre partea de simulare. Ceea ce si-a propus sa faca i-a reusit din plin, asa ca daca te atrage ideea, merita.
